
Trei Premii Oscar (cel mai bun film, cel mai bun scenariu și cea mai bună regie) și nominalizat la alte cinci categorii (muzica lui Max Steiner, montaj, imagine, interpretare masculină în rol principal, interpretare masculină în rol secundar).
Un film clasic, obsedant și etern al îndrăgostiților, „Casablanca” este o poveste de dragoste în sine. Aprecierile pe care le-a primit de-a lungul vremii pot fi eclipsate doar de generațiile tot mai noi care văd și revăd filmul, regăsindu-se în povestea din 1942 și emoționându-se, de fiecare dată, când Rick Blaine și Ilsa Lund trebuie să decidă dacă pot să rămână împreună.
Pe timp de război, înainte de intrarea trupelor germane în Maroc, cei doi foști amanți se întâlnesc într-un bar din Casablanca și se văd forțați de împrejurări să nu pună sentimentele decât în plan secund.
Fosta iubită a lui Rick, Ilsa, este acum căsătorită. Rick Blaine a reușit să facă rost de documentele necesare pentru ca două persoane să poată fugi spre Lisabona. Iar deciziile, de continuare a unei idile sau de despărțire, trebuie luate contra-timp, de teama iminentei invazii.
În rolul fermecătorului Rick Blaine, actorul Humphrey Bogart este de-a dreptul strălucitor, iar Ingrid Bergman, partenera lui pe ecran, își consolidează cu această apariție postura de femeie fatală și talentată a Hollywood-ului.