All Posts By

Don Juan

Zimna wojna (Polonia, 2018) Luni, 10 februarie, ora: 19:00, Cinemateca Patria

By 2020

Zimna wojna (Polonia, 2018)

Regia: Pavel Pawlikovski
Cu: Joanna Kulig, Tomasz Kot, Agata Kulesza
Gen: Dramă, dragoste
Durata: 88 min.
Preț bilet: 10 lei

CUMPĂRĂ BILET

În timpul Războiului Rece, undeva între Polonia stalinistă, ruinată de cel de-Al Doilea Război Mondial, și Parisul boem al anilor ’50, un muzician înnebunit după libertate și o tânără cântăreață pătimașă trăiesc o iubire imposibilă, într-o perioadă istorică imposibilă. Îi desparte totul: trecutul lor, temperamentul, caracterul, ideile lor politice, imperfecțiunile fiecăruia și inevitabilele lovituri ale sorții. Cu toate acestea, sunt în mod fatal condamnați să fie împreună. Cold War, în regia lui Paweł Pawlikowski, este o poveste de dragoste improbabilă și totuși neobișnuit de puternică, între Polonia, Berlin, Iugoslavia și Paris, de o parte și de alta a Cortinei de Fier.

Mamma Mia (2008) Marți, 11 februarie, ora: 20.30, Cinemateca Patria

By 2020

Mamma mia! (2008)

Regia: Phyllida Lloyd
Cu: Meryl Streep, Pierce Brosnan, Colin Firth, Stellan Skarsgård
Gen: Comedie, Dramă, Muzical, Romantic, Dragoste
Durata: 108 min.
Intarea gratuită

Sophie Sheridan are 20 de ani și locuiește cu mama sa, Donna, fosta componentă a trupei Donna and the Dynamos, pe o mică insulă din Grecia. Ea este pe cale să se căsătorească și are o singură dorință, și anume, ca tatăl său să o conducă la altar. Problema este că nu știe cine este, iar mama sa nu vrea să discute despre asta. După ce găsește jurnalul Donnei din anul în care fata s-a născut, invită la nuntă trei bărbați, fiecare dintre ei putând fi tatăl său. Sophie este convinsă că îl va recunoaște, însă, în momentul în care îi vede sosind, nu are nici cea mai mică idee. De aici, o întreagă încurcătură.

Romeo si Julieta (1968) Miercuri, 12 februarie, ora: 19.00, Cinemateca Patria

By 2020

Romeo and Juliet (1968)

Regia: Franco Zeffirelli. Ecranizare dupa William
Shakespeare.
Cu: Michael York, Laurence Olivier
Gen: Dramă, Romantic, Dragoste
Durata: 138 min.
Intarea gratuită

„Alegand o Julieta si un Romeo de varsta indicata de textul original, Zeffirelli inclina spre o interpretare si o viziune in care fierbinteala sangelui si impetuozitatea tineretii dobandesc o fireasca suprematie in raport cu tot ceea ce se intampla in povestea acestei iubiri indraznete, paradoxale, necesare, inexorabile…” – Florian Potra – 1989 („Secolul cinematografului”)

Moonstruck (1987) Joi, 13 februarie, ora: 19.00, Cinemateca Patria

By 2020

Moonstruck (1987)

Regia: Norman Jewison
Cu: Cher, Nicolas Cage
Gen: Comedie, Romantic, Dragoste
Durata: 102 min.
Intarea gratuită

Un savant amestec de comedie si drama, remarcabil sustinut de un dialog absolut savuros. Loretta, o vaduva superstitioasa, cu un trecut incert pana si pentru ea insasi, accepta cererea in casatorie pe care i-o adreseaza Johnny – cum altfel decat in genunchi? Indata dupa consumarea ceremoniei, Jonny pleaca putin in Sicilia, manat de doruri declarat domestice. Loretta ramane cu mama. Atmosfera se invioreaza serios prin aparitia lui Ronny, fratele cel mai mic al Lorettei, care se da mult mai mare, bazandu-se pe trecutul lui deloc modest – care nu vrea de loc sa ramana o emigma…

Dragoste 2. America (2018) Vineri, 14 februarie, ora: 19.00, Cinemateca Patria

By 2020

Dragoste 2. America

Regia: Florin Șerban
Cu: Igor Babiac, Emõke Pál, Constantin Dogioiu
Gen: Dramă
Durata: 75 min.
Preţ bilet: 10 lei

CUMPĂRĂ BILET

Ultimele 24 de ore ale unei povești de dragoste. Istoria a doi oameni aflați la mijlocul vieții și la sfârșitul dragostei, doi amanți care refuză să accepte că iubirea lor a murit. „Dragoste 2. America” este a doua parte din Trilogia Dragostei.

Gone with the Wind (SUA 1939) Vineri, 14 februarie , ora: 19:00, Centrul Cultural Reduta

By 2020

Gone with the Wind (1939)

Regia: Victor Fleming
Cu: Clark Gable, Vivien Leigh
Gen: Dramă, Război, Romantic, Dragoste
Durata: 238 min.
Intrarea gratuită

Filmul care a schimbat pentru totdeauna istoria cinematografica a Hollywood-ului”, asa cum a fost supranumit de catre criticii de specialitate, “Pe aripile vintului” este ecranizarea romanului cu acelasi nume semnat de Margaret Mitchell. Cistigator a 9 Premii Oscar printre care si cele pentru cel mai bun film, cea mai buna actrita intr-un rol principal si cel mai bun regizor, filmul a marcat generatii intregi de consumatori de film de lung-metraj de buna calitate.

Actiunea acestui film clasic spune povestea iubirii intre Scarlett O’Hara siI Rhett Butler in timpul unuia dintre cele mai importante momente din istoria Americii, Razboiului Civil. Este povestea unei femei egoiste care nu vrea sa-si recunoasca sentimentele fata de barbatul pe care-l iubeste. Acest orgoliu se intoarce in final impotriva ei si il pierde pe cel pe care l-a iubit intotdeauna.

An Affair to Rememeber (SUA, 1957) Sâmbătă, 15 februarie, ora: 17:00, Cinemateca Patria

By 2020

An Affair to Rememeber (SUA, 1957)

Regia: Leo McCarey
Cu: Cary Grant, Deborah Kerr
Gen: Dragoste, romantic
Durata: 119 min.

Nominalizat de patru ori la premiile Oscar (cea mai bună imagine, costume, cea mai bună melodie originală, cea mai bună coloană sonoră).

Să întâlnești un necunoscut cu care îți dai întâlnire peste șase luni în vârful Empire State Building nu este ieșit din comun, par să creadă Nickie Ferrante și Terry McKay. Cei doi se întâlnesc pe drumul de întoarcere la New York, acolo unde pe el îl așteaptă o căsătorie cu o moștenitoare bogată, iar pe ea un iubit pe care îl are de multă vreme.

Element central al poveștii, destinul și căile lui misterioase intervin în desfășurarea vieților celor implicați, făcându-le deciziile când prea dificile sau prea ușoare, când sărindu-le în ajutor, în vreme ce uneori le bagă bețe în roate. Departe de a fi doar niște pioni, Nickie Ferrante și Terry McKay trebuie să știe cum să își joace cărțile, cum să își rezolve problemele și să își lămurească propriile drame, astfel ca la întâlnirea de peste șase luni să se poată prezenta liberi în fața celuilalt.

Și nici întâlnirea lor nu poate fi ușoară ori banală, după cum dovedește filmul acestei povești de dragoste de neuitat.

La La Land (2016) Sâmbătă, 15 februarie, ora: 18:00, Centrul Cultural Reduta

By 2020

La La Land (2016)

Regia: Damien Chazelle
Cu: Ryan Gosling, Emma Stone
Gen: Muzical, Romantic
Durata: 128 min.
Intrarea liberă

Scris şi regizat de Damien Chazelle, „La La Land” urmăreşte povestea Miei (Emma Stone), o actriţă aspirantă şi a lui Sebastian (Ryan Gosling), un muzician îndrăgostit de jazz, care se zbat să atingă succesul într-un oraş în care prea multe vise şi inimi sunt frânte zi de zi. Plasat în Los Angeles-ul zilelor noastre, printre decoruri cuceritoare şi momente muzicale fascinante, filmul surprinde bucuriile, dar şi dezamăgirile cotidiene a doi tineri în încercarea lor de a-şi îndeplini visele.

Roman Holiday (SUA, 1953) Sâmbătă, 15 februarie, ora: 19:30, Cinemateca Patria

By 2020

Roman Holiday (SUA, 1953)

Regia: William Wyler
Cu: Audrey Hepburn, Gregory Peck
Gen: Comedie, Dramă, Romantic, Dragoste
Durata: 118 min.
Intrarea gratuită

“Vacanță la Roma” a fost nominalizat la zece Premii Oscar, iar Audrey Hepburn a cucerit un Oscar pentru rolul unei prințese moderne, care se răzvrătește împotriva obligațiilor sale regale și explorează Roma pe cont propriu. Ea îl cunoaște pe Gregory Peck, un ziarist american care, dornic să pună mâna pe un articol în exclusivitate, se preface că nu îi cunoaște adevărata identitate. Dar planul lui este dat peste cap, căci cei doi se îndrăgostesc. Eddie Albert contribuie la încărcătura de umor a filmului, în rolul prietenului și cameramanului lipsit de griji al lui Peck. În regia plină de stil a lui William Wyler, această comedie romantică va rămâne unul dintre cele mai savuroase filme ale tuturor timpurilor.

A Star Is Born (SUA 2018) Sâmbătă, 15 februarie, ora: 20:30, Centrul Cultural Reduta

By 2020

A Star Is Born (2018)

Regia: Bradley Cooper
Cu: Lady Gaga, Bradley Cooper
Gen: Dramă, Muzical, Romantic, Dragoste
Durata: 135 min.
Intrarea gratuită

Tragica poveste de dragoste este centrată în jurul muzicianului Jackson Maine (Bradley) care o întâlneşte pe tânăra aspirantă Ally (Lady Gaga) şi se îndrăgosteşte pe loc de ea. Deşi nu mai spera să devină cântăreaţă vreodată, Ally cucereşte publicul imediat, după ce Jack o convinge să urce pe scenă, la unul dintre concertele lui. Pe măsură ce cariera lui Ally ia amploare, povestea lor de dragoste se deteriorează, iar Jack se simte tot mai singur în interminabila lui luptă cu demonii interiori.

X